Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia

Primele cercetări de arheologie la Mangalia au fost întreprinse de către C. Butculescu, urmat de inginerul topometru Pamfil Polonic, care a lucrat sub îndrumarea lui Grigore Tocilescu. La toate lucrările pentru fundaţii de construcţii la Mangalia se descopereau urme ale trecutului foarte îndepărtat al oraşului. Cel care a sesizat pentru prima oară distrugerile aduse patrimoniului istoric al localităţii a fost însuşi „părintele arheologiei româneşti”, Vasile Pârvan. Marele istoric român a demarat primele cercetări arheologice în Dobrogea (Histria, Ulmetum, Tomis şi Callatis) în anii 1915-1920 şi a aplicat primele măsuri practice de ordin muzeologic la Mangalia. Acesta este momentul naşterii nucleului primului muzeu istoric al oraşului. După Primul Război Mondial, Comisiunea Monumentelor Istorice şi Direcţia Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti l-au delegat pe Teodor Sauciuc-Săveanu să valorifice nucleul de obiecte arheologice depozitate într-o cameră de la subprefectura Mangalia. La 15 septembrie 1924, istoricul T. Sauciuc-Săveanu inaugura un nucleu de muzeu în localul unei vechi biserici greceşti. În perioada comunistă ritmul lucrărilor de construcţie era alert, distrugând vestigiile arheologice găsite în cale. Pentru a stopa acest fenomen, la Mangalia sunt trimişi arheologi cu mare autoritate, astfel încât în 1959 lua fiinţă actualul muzeu, director fiind Vasile Canarache. Secţie a Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie din Constanţa, după 1990 instituţia devine unitate culturală de sine-stătătoare, sub conducerea regretatului Valerică Georgescu. În anul 1994, Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia era inaugurat în forma sa actuală. Intrarea în clădirea muzeului este realizată în stilul de construcţie al anticilor greci, imitând clădirile specifice civilizaţiei elene. Expoziţia permanentă constă în obiecte de epocă greacă, romană, romano-bizantină, dar şi produse ale civilizaţiei geto-dacilor din localitatea vecină Mangaliei, Albeşti. Muzeul de Arheologie „Callatis” vernisează periodic expoziţii temporare, în cadrul cărora sunt expuse rezultatele muncii cercetătorilor şi meuzeografilor mangalieni. De asemenea, cu prilejul diferitelor evenimente importante din istoria locală, naţională şi europeană, sala principală a muzeului este locul de desfăşurare a unor manifestări cultural-ştiinţifice la care participă elevi şi cadre didactice, oameni de ştiinţă şi cultură din Mangalia, Constanţa şi din alte localităţi, oficialităţi locale şi publicul larg. Zidul de incintă al Cetăţii – Colţul de Nord-Est Zidul de apărare al cetăţii  Callatis a fost construit la mijlocul secolului al IV-lea î.Ch. şi a suferit unele refaceri în secolele care au urmat. Deşi zidurile nu cuprindeau întreaga suprafaţă locuită, incinta proteja principalele construcţii ale oraşului, temple, pieţe şi diferite edificii publice şi private. În caz de pericol, populaţia din cartierele extra muros se refugia între zidurile cetăţii. În secolul I d.Ch. zidurile au fost distruse, pentru ca în epoca romană să fie refăcute pe acelaşi traseu, spre deosebire de alte colonii pontice unde zidurile nu s-au suprapus. Noul zid este cel care s-a păstrat până în zilele noastre, dar numai 2 metri din el sunt intacţi. Zidul se poate vizita în incinta Hotelului „President” Mangalia, chiar lângă recepţie. Mai mult, arhitecţii au prevăzut în pardoseala din holul de intrare al hotelului două tipuri de culori: plăcile de gresie de culoare deschisă sunt astfel aşezate încât să redea forma iniţială a zidului de incită care se prelungeşte până în mare, pe când plăcile mai închise la culoare îşi îndeplinesc doar rolul de pardoseală.
Zidul de incintă al Cetăţii – Colţul de Nord-Vest Este unul din cele mai spectaculoase situri arheologice callatiene, unde cercetările arheologice au început în anii 80, fiind efectuate de un colectiv condus de prof. dr. Constantin Preda. Principalul obiectiv arheologic al sitului este un altar rectangular construit în secolul al IV-lea î.Ch, realizat din blochete masive de calcar legate cu crampoane în formă de coadă de rândunică. S-a conservat fundaţia şi două asize din elevaţie retrase prin două krepida. Pe latura de sud a monumentului, blochetele de calcar au fost legate cu crampoane în formă de T, observându-se şi azi plumbul ce a fost folosit drept liant. Situaţia arheologică este inedită cu atât mai mult cu cât fundaţia altarului elenistic a fost refolosită în epoca elenistică târzie, romană şi romano-bizantină ca fundaţie pentru elevaţia unui turn de colţ ce făcea parte din sistemul defensiv al cetăţii în epocile amintite. La est poate fi observată curtina zidului elenistic târziu, lat de peste 4 metri, construit în opus graecum, care se adosează altarului, iar la sud a fost evidenţiată curtina de epocă romană, păstrată foarte bine 4-5 asize ale elevaţiei, realizată tot în tehnica celor două paramente. O cercetare recentă, realizată la est de turn, a dus la descoperirea unui pavaj care aparţinea căii de acces la poarta de nord a cetăţii şi la descoperirea unui alt tronson al zidului de apărare de epocă elenistică, refolosit apoi în epoca romană şi romano-bizantină.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMovila Documaci
Articolul următorPădurea Comorova