Asociaţia Sportivă Municipală Mangalia, la prima reuniune  

Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Local au participat, vineri, 23 noiembrie, la prima reuniune a Asociaţiei Sportive Municipale, structură nou înfiinţată, în vederea promovării tuturor disciplinelor sportive de la nivel local. În cadrul Asociaţiei condusă de fostul sportiv de performanţă, Luci Luca, membru în Biroul Naţional Federal de lupte, vor activa atât sportivi care doresc să facă performanţă, cât şi sportivi amatori din rândul tinerilor de toate vârstele. “Sunt mulţumit că am putut să demarăm acest proiect, într-un timp foarte scurt, deoarece Mangalia are o tradiţie în sport, iar prin afilierea  cluburilor sportive locale, dar şi din zonele limitrofe la asociaţie, vom putea ajuta la promovarea performanţei în sport şi la încurajarea copiilor şi tinerilor să se dedice activităţilor cu caracter sportiv”, a precizat Cristian Radu. La întâlnire s-a mai stabilit forma organizatorică a Asociaţiei Sportive şi s-a discutat despre dezvoltarea acestui segment prin amenajarea sălilor şi terenurilor de sport din incinta unităţilor de învăţământ şi a unei baze sportive moderne. De asemenea, în discuţiile cu reprezentanţii cluburilor sportive afiliate, s-au identificat o serie de probleme în ceea ce priveşte finanţarea activităţilor sportive. În acest sens, Consiliul Local Mangalia va implica toate resursele necesare unei bune desfăşurări a activităţii asociaţiei.    Evenimentele sportive se vor desfăşura într-un mod organizat, în baza unui calendar stabilit de această structură, pentru anul 2013.

Versiunea pdf AICI…