Exerciţii demonstrative cu jandarmi, la Mangalia

     Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei Mangalia şi Jandarmeriei din Constanţa au participat, miercuri, 28 noiembrie, la exerciţiile demonstrative ale jandarmilor din cadrul Detaşamentului Mobil al IJJ Constanţa. Evenimentul, organizat de Detaşamentul Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Constanţa şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în colaborare cu Primăria Mangalia a avut loc la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” din localitate şi a deschis seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale. Scopul acţiunii a fost de prevenire şi reducere a fenomenului infracţional în instituţiile de învăţământ, precum şi utilizarea corectă a Serviciului Unic de Urgenţă 112, în special de către tineri. În acest sens, reprezentanţii Jandarmeriei le-au vorbit elevilor despre folosirea în mod corect a numărului unic de urgenţă 112 şi i-au consiliat pe această temă. Totodată, în cadrul manifestărilor s-au desfăşurat exerciţiile demonstrative ale jandarmilor, care au cuprins: procedee de autoapărare, teste de forţă- spargere de cărămizi, blocarea unui agresor cu ajutorul câinilor, tehnici de luptă cu mai mulţi adversari, precum şi intervenţia profesională pentru protecţia persoanelor importante sau intervenţia profesională cu arma. Cel mai apreciat moment de către elevii de liceu a fost demonstraţia cu câinii specilizaţi în prinderea infractorilor, folosiţi de către subunităţile de intervenţie ale Jandarmeriei Române.

Versiunea pdf AICI…