mangalia targul de turism romexpo

           Municipiul Mangalia şi staţiunile din sudul litoralului sunt reprezentate la Târgul de Turism al României care se desfăşoară, în perioada 14-17 martie, la Romexpo Bucureşti. Primăria Mangalia promovează ofertele turistice în cadrul standului expoziţional numărul 11, aflat în pavilionul C4, alături de Primăriile din Constanţa, Tulcea şi Eforie, precum şi Consiliul Judeţean Constanţa. În cele patru zile de târg, reprezentanţii Primăriei Mangalia stabilesc contacte cu agenţiile de turism şi prezintă o parte dintre evenimentele care ar urma să se desfăşoare în sudul litoralului, pe durata sezonului estival 2013. Dintre acestea, amintim Festivalul Antic Callatis, programat în perioada 12-14 iulie şi proiectul Argo, care presupune reconstrucţia corabiei argonauţilor pe un şantier special amenajat în Portul turistic Mangalia. Cele două proiecte vor fi derulate în colaborare cu Asociaţa Litoral-Delta Dunării şi Groove hour, fiind menite să aducă un plus de atracţie turistică în staţiunile litoralului sudic. Alte evenimente destinate atragerii de turişti vor avea loc încă din perioada sărbătorilor de 1 Mai şi Paşte şi vor continua pe toată perioada sezonului estival. Printre acestea, se numără “Lumina Sfântă la malul mării”, “Black Sea Arena”, “Muzică pentru artificii”, “Salonul de vară Callatis Art”, “Mangalia air show”, “Callatis summer fest”, “Liberty Parade/Concert Europa FM”, “Festivalul multietnic” şi altele, create special pentru turiştii care vor să-şi petreacă vacanţele în sudul litoralului.

 14 martie 2013                                                          Biroul de presă

Versiunea PDF – Click AICI…