Comunicat de presă

DSC_0989      DSC_1006

    Moş Crăciun a venit în ajunul Naşterii Mântuitorului la copiii angajaţilor subunităţii de Jandarmi din Neptun şi Mangalia. Întâlnirea celor aproape 50 de copii cu Moşul a fost una inedită, deoarece anul acesta Moş Crăciun nu a sosit cu obişnuita sanie trasă de reni, ci cu o maşină de intervenţie a jandarmilor. Emoţionaţi, copiii l-au întâmpinat pe Moş Crăciun cu bucurie, demonstrând că ştiu să cânte sau să recite poezii cu care să-l încânte. Pentru momentele artistice oferite, acesta i-a răsplătit cu multe daruri, pregătite special pentru ei. Rând pe rând, toţi copiii şi-au primit cadourile, s-au fotografiat cu Moş Crăciun şi l-au asigurat că vor fi cuminţi în continuare, pentru ca el să vină şi anul viitor. Zilele acestea Moş Craciun a împărţit zeci de cadouri copiilor cadrelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.

    Astfel, începând de sâmbătă, 21 decembrie a.c., copiii angajaţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au fost vizitaţi de Moş Crăciun. Mai întâi a poposit la subunitatea din Medgidia, în data de 21 decembrie, iar mai apoi, în subunităţile din Cernavodă, Constanţa şi Mangalia, în data de 23 decembrie şi 24 decembrie. Întâlnirea “de gradul zero” de la Neptun, dintre copii şi Moş Crăciun a fost organizată de comandantul subunităţii de jandarmi Neptun, lt.-col. Adrian Chelu, cu sprijinul International Police Association, Regiunea 3 Constanţa. Pe parcursul derulării “operaţiunii” de aducere a Moşului în mijlocul copiilor, un echipaj de jandarmi a asigurat “paza şi protecţia” invitatului special atât pe parcursul deplasării, cât şi al derulării operaţiunii de distribuire a cadourilor.

 24 decembrie 2013                           Biroul de presă