qqq                     111

Ajută! E comunitatea ta!

     Asociaţia ProActiv pentru Comunitate în colaborare cu Fundaţia Phoenix Haga din Norvegia va desfăşura, în perioada 12-15 mai, în Mangalia, proiectul “Ajută! E comunitatea ta!”  Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Trondheim din Norvegia şi Primăria municipiului Mangalia, fiind implementat cu sprijinul financiar al EEA Grants și NGO Funds. Obiectivul principal al acestui proiect este activizarea şi responsabilizarea cetăţenilor pentru a se implica în cadrul comunităţii din care fac parte. Aceste acţiuni vor stimula crearea unei comunităţi active şi implicate în luarea deciziilor care o privesc. Totodată, proiectul urmăreşte promovarea oamenilor care s-au făcut remarcaţi prin atitudinea şi comportamentul lor civic precum şi stimularea parteneriatelor între organizaţiile neguvernamentale şi  administraţia publică locală, cu scopul îmbunătăţirii relaţiei dintre autorităţile publice şi cetăţeni. O atenţie specială va fi acordată modului în care ONG-urile se pot implica în susţinerea şi satisfacerea nevoilor reale ale cetăţenilor, iar activităţile sunt organizate în aşa fel încât să fie valorificat potenţialul profesional şi uman disponibil. Asociaţia „ProActiv pentru Comunitate” implementează proiecte în cadrul cărora organizează seminarii, mese rotunde, conferinţe, dezbateri publice, programe de promovare si dezvoltare a intereselor cetăţenilor. Phoenix Haga este o fundaţie norvegiană non-profit, care se implică în principal în acţiuni specializate de integrare în comunitate a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.

 6 mai 2014                                       Biroul de presă