Comunicat de presă

f1 f2 f3

    În cadrul conferinţei de presă susţinută la Mangalia de către reprezentanţi ai Federaţiei Române de Lupte (FRL) şi cei ai Asociaţiei Judeţene de Lupte, delegaţia României care a participat la Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă din Grecia a fost felicitată pentru rezultatele obţinute în cadrul competiţiei. La evenimentul desfăşurat pe arena sportivă de pe plaja Mangalia, au fost prezenţi vicepreşedintele FRL, Lucian Luca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte, Gigi Pambuca, preşedintele CS Mangalia şi Ionel Luca, precum şi antrenori, sportivi şi iubitori ai sportului de gen din localitate. Cu acest prilej, conducătorul Lotului de Lupte al României, Lucian Luca şi-a exprimat gratitudinea şi sentimentele de mândrie faţă de sportivii României, care au reuşit să ocupe primele poziţii ale podiumului de concurs, devansând alţi sportivi din ţări precum: Rusia şi Statele Unite. „Am avut emoţii pentru sportivii noştri, dar la final acestea au fost transformate într-o imensă bucurie, mai ales că sportivul Vlad Caraş ne-a confirmat şi la seniori talentul lui şi abnegaţia pentru disciplina lupte libere. Îmi doresc ca anul viitor Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă să aibă loc la Mangalia şi să avem o participare feminină cu sportive din oraşul nostru cu care să obţinem rezultate spectaculoase, asemenea celor de la acest campionat”, a precizat Lucian Luca, vicepreşedintele FRL. În perioada 4-6 iulie 2014, în localitatea Paralia Katerini, din Grecia, a avut loc Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă. Lotul României condus de către vicepreşedintele FRL, Luca Lucian, a obţinut trei medalii de aur prin sportivii Vlad Caraş (categorii de vârstă: juniori şi seniori) şi Tomi Hînoveanu (seniori). Luptătorul constănţean, Vlad Caraş, a reuşit să îşi apere titlul de campion en-titre la lupte pe plajă câştigat anul trecut la Casablanca (Maroc), în timp ce Tomi Hînoveanu, aflat la prima sa participare la o astfel de competiţie, a constituit marea surpriză prin cucerirea medaliei de aur la categoria sa. Precizăm că, Vlad Caraş, legitimat în prezent la CSM Reşiţa, a câştigat titlul de campion mondial la categoria +80 la juniori şi +90 la seniori. Înaintea competiţiei din Grecia, sportivii noştri s-au antrenat timp de o lună pe plaja din Mangalia, sub atenta coordonare a antrenorilor Ion Giuglea şi Adrian Dacica. Conform clasamentului total pe medalii, ţara noastră s-a clasat pe locul al III-lea din totalul celor 32 de ţări participante.

 8 iulie 2014                                           Biroul de presă

LĂSAȚI UN MESAJ