Anunț de presă  

DSC_0614                                             

    Primăria Municipiului Mangalia împreună cu Garnizoana Mangalia vă invită să participaţi la festivitatea de sărbătorire a Zilei Independenţei de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliţiei Națiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial, precum și a Zilei Uniunii Europene. Manifestarea va avea loc în data de 09.05.2015, începând cu orele 9:45, în Piaţa Republicii din Mangalia. În cadrul evenimentului vor avea loc depuneri de coroane de flori pentru comemorarea Eroilor României, un serviciu religios în memoria acestora, precum și o paradă militară a Detașamentului de Onoare al Garnizoanei Mangalia.

Anexăm programul de desfăşurare a evenimentului :

* ora 09:45 – Sosirea invitaţilor

* ora 09:55 – Intonarea Imnului Naţional al României

* ora 10:00 – Serviciu religios

* ora 10:10 – Alocuţiuni specifice evenimentului

* ora 10:20 – Depunerea de coroane la Monumentul Eroilor

* ora 10:30 – Defilarea Detaşamentului Militar de Onoare

 Vă așteptăm!

 7 mai 2015                Biroul de presă