Primăria  municipiului Mangalia prin Serviciul Public de Asistență Socială Mangalia, anunţă că ajutoarele alimentare acordate de Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate se vor acorda şi familiilor care au un venit mai mic de 450 lei/membru de familie şi persoanelor care nu au niciun venit.

         Pentru acordarea ajutoarelor alimentare, se vor depune următoarele documente:

        – cerere tip, disponibilă la sediul instituţiei,

         – documente de stare civilă (certificat de căsătorie/divorţ, certificat de naştere şi copie după cartea de identitate),

       – dovada venitului net lunar pentru toţi membrii familiei (talon de pensie, alocaţie, şomaj, handicap, adeverinţa de salariat, alte venituri),

        – adeverinţa de venit de la Administraţia Fiscală, pentru membrii familiei cu vârsta de peste 16 ani,

       – declarație pe propria răspundere dată de solicitant la sediul Serviciului Public de Asistență Socială cu privire la cele declarate în cerere.
Dosarele se vor depune în perioada 2 februarie –  12 februarie la sediul Serviciului    Public de   Asistenţă Socială din strada Delfinului,  nr. 1, camera  7.

Telefoane de contact: 0730202137, 0730202138 şi 0756201206. 
Ajutoarele alimentare se vor acorda după analizarea dosarelor, în baza anchetei sociale şi a documentelor depuse, conform H.G. 799/2014 cu modificările şi completările ulterioare.

        Beneficiarii vor primi câte două cutii cu conţinut identic. Fiecare cutie va conţine următoarele alimente şi cantităţi: 1kg. făină albă de grâu, 2 kg. mălai, 1 kg. orez, 1 kg. zahăr, 2 litri ulei, o pungă de paste făinoase (400 gr.), o pungă de fasole boabe (500 gr.), o conservă carne de vită (300 gr.), o conservă pateu de ficat de porc (200 gr.) şi o cutie de pastă de tomate (400 gr.). 

LĂSAȚI UN MESAJ