Mangalia – Oraş al Mării Negre

    Localitatea este menţionată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătăreşti din Bugeac (Coştangalia, Şamangalia, Gioltaigalia) şi prezenţa, de multe veacuri, a unei importante comunităţi de Tătari în oraş, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului  al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia). Callatis a fost o colonie a cetăţii greceşti Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea înaintea erei noastre. Portul şi jumătate din oraşul din Antichitate sunt acum submerse. În ciuda inevitabilelor războaie şi schimbări de stăpâni, oraşul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale Perşilor, ale Macedonenilor, ale Dacilor, şi ale Romanilor, deveniţi Bizantini prin creştinare (timpurie aici, cum o dovedesc cercetările arheologice, începute în 1915 de Vasile Pârvan). Cetatea, însă, dispare ca atare odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII şi IX, fiind înlocuită cu o simplă aşezare de pescari. Este parţial reclădită în secolul XI odată cu reintrarea Dobrogei sub stăpânirea bizantină, dar dispare din nou în 1225, arsă de data aceasta de tătari, care stabilesc aici o tabără, cresc cai şi oi, şi sunt stăpânii unui mic grup de pescari greci care pescuiesc pentru ei (după cronicarul Geoffroy de Villehardouin, el însuşi relatând instrucţii navale genoveze, limanul Mangaliei fiind pentru aceştia un adăpost). Se pare că nici regatul Valaho-Bulgar, nici despotatul Dobrogei, nici domnia lui Mircea cel Bătrân, nici lunga stăpânire turcească nu au schimbat această situaţie, adăugându-se doar un grup de Lipoveni în secolul al XVIII-lea. Situaţia însă se schimbă odată cu alipirea Dobrogei la România în 1878. Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanţa) cu vreo 3000 de locuitori permanenţi în 1938, dar care devin peste 10.000 vara, oraşul crescând rapid mulţumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulţi kilometri între capurile Schitu şi Baglaru (azi Aurora). Mangalia a fost portul de ataş al primului submarin românesc “Delfinul”. După Al Doilea Război Mondial, oraşul devine zonă militară de frontieră şi turismul periclitează câţiva ani. În 1954 este din nou deschis tuturor, iar începând cu 1962 oraşul intră în atenţia guvernului pentru a deveni un important centru turistic: între pădurea Comorova şi mare sunt edificate staţiunile climaterice şi de destindere Jupiter, Olimp, Neptun, Saturn, Venus şi Aurora, iar vechiul şi pitorescul oraş, tipic dobrogean, este în mare parte distrus pentru a lăsa loc unor construcţii moderne, dar într-un stil funcţional ce se poate găsi oriunde în lume.