Comunicat de presă

      Federaţia Română de Baschet şi Primăria municipiului Mangalia organizează, pentru al treilea an consecutiv, Liga Naţională de Baby şi Minibaschet „Banca Transilvania”. Evenimentul sportiv se va desfăşura, în perioada 18 iunie – 8 iulie, la Mangalia şi va reuni la startul competiţiei peste 5000 de copii, respectiv 400 de echipe din toată ţara. Înainte de competiţiile propriu-zise, micii sportivi vor defila pe străzile Mangaliei, invitând turiştii şi localnicii să ia parte la eveniment. Prima defilare va avea loc duminică, 18 iunie, începând  cu orele 18.00, pe traseul Club Nautic – Portul Turistic – Faleza Mangalia şi retur, următoarele manifestări similare fiind programate în zilele de 25 iunie şi 2 iulie. Potrivit calendarului competiţional, meciurile vor începe, luni, 19 iunie, ora 08.00 şi vor continua zilnic, timp de trei săptămâni, până la finalul competiţiei. Vor avea loc patru campionate structurate în câte două categorii: masculin şi feminin pentru babybaschet (până la 10 ani), masculin şi feminin pentru minibaschet (până la 12 ani). Competiţiile se vor desfăşura pe mai multe terenuri simultan, respectiv pe cele opt terenuri de sport din cadrul Liceului „Ion Bănescu”, şase terenuri ale Bazei Sportive „Pescăruş” şi un teren amenajat special cu această ocazie, în zona parcului Diana. În fiecare zi de sâmbătă, din săptămânile de concurs, vor avea loc festivităţi de premiere, cei mici urmând să fie recompensaţi cu medalii, cupe şi diplome, precum şi cu tricouri oficiale ale competiţiei, etc. Prin maratonul sportiv de la malul mării, organizatorii şi-au propus să antreneze în competiţii specifice cât mai mulţi copii şi să îi determine să se apropie şi să îndrăgească această disciplină sportivă.

16 iunie 2017                         Biroul de presă