Comunicat de presă

    Festivitatea de premiere a câştigătorilor din prima săptămână a competiţiei Ligii Naţionale de Babybaschet “Banca Transilvania” 2017

 Campionii: ACS Dan Dacian – feminin şi CSU Ploieşti – masculin

    Aproximativ 2.000 de micuţi baschetbalişti, cu vârste de până la 10 ani, reprezantând 148 de echipe înscrise la întrecerile Campionatului Naţional de Babybaschet “Banca Transilvania”, masculin şi feminin, au invadat săptămâna trecută cele 15 terenuri amenajate în aer liber la Mangalia, în incinta Liceului Tehnologic “Ion Bănescu”, în Complexul Sportiv “Pescăruş” şi în parcul Diana, pentru a descoperi plăcerea de a juca baschet, dar şi pentru a stabili ierarhiile finale din sezonul 2017. La capătul a şase zile pline de baschet, sâmbătă, 24 iunie, micuţii baschetbalişti au spus prezent pentru ultima oară în acest sezon, participând la jocurile de clasament din cadrul fazei finale a Ligii Naționale de Baby şi Minibaschet “Banca Transilvania” 2017, o competiţie organizată de Federaţia Română de Baschet şi Primăria Mangalia şi apreciată de întreaga asistenţă. Astfel, într-o atmosferă deosebită, cu mult baschet sub razele unui soare ameţitor, ultimele meciuri din Liga Națională de Babybaschet “Banca Transilvania” 2017 s-au bucurat de un real succes, fazele incandescente de pe terenul central şi nu numai fiind aclamate la scenă deschisă de numeroşii părinţi şi suporteri veniţi din întreaga ţară să-şi încurajeze favoriţii.

În competiţia feminină, echipa ACS Dan Dacian Portocaliu Bucureşti a câştigat finala împotriva echipei Olimpia 2 Bucureşti, cu scorul de 28-12, devenind Campioana Ligii Naţionale de Babybaschet “Banca Transilvania” 2017; finala mică  fiind câştigată de echipa Crişul Rookies Oradea, care s-a impus în faţa echipei ACS Gladius Tg. Mureş Roşu, cu scorul de 27-8, şi a intrat în posesia medaliilor de bronz. Iată clasamentul primelor 8 echipe din Liga Naţională de Babybaschet “Banca Transilvania” 2017, feminin, întreceri la care au luat startul 39 de echipe:

  1. ACS Dan Dacian Portocaliu Bucureşti
    2. Olimpia 2 Bucureşti
    3. Crişul Rookies Oradea
    4. ACS Gladius Tg. Mureş Roşu
    5. Olimpia 1 Bucureşti
    6. CSS Bega Timişoara
    7. CSS Craiova
    8. Olimpia 3 Bucureşti

În întrecerea similară masculină, echipa CSU Ploieşti 1 s-a impus în ultimul act în faţa grupării ACS MC Ball Mangalia, cu scorul de 69-23, adjudecându-şi titlul de Campioană a Ligii Naţionale de Babybaschet “Banca Transilvania” 2017, în vreme ce medaliile de bronz au fost câştigate de ACS Dan Dacian Alb Bucureşti, după ce s-a impus în finala mică în faţa echipei ACS Eco Sport Team Sibiu 1, cu scorul de 31-13. Dar iată şi clasamentul primelor 8 echipe din Liga Naţională de Babybaschet “Banca Transilvania” 2017, masculin, întreceri la care au luat startul 109  echipe:

1. CSU Ploiesti 1
2. ACS MC Ball Mangalia
3. ACS Dan Dacian Alb Bucuresti
4. ACS Eco Sport Team Sibiu 1
5. U-BT Cluj-Napoca 1
6. ACS Play Ball Bucuresti
7. ACS Total Sport Bucuresti 1
8. ACS Baller Otopeni Bucuresti 1

Federaţia Română de Baschet