Anunţ de interes public

Conform avertizărilor meteorologice actualizate, în cursul zilei de vineri, 30 iunie, valul de căldură va persista, temperaturile extreme se menţin şi disconfortul termic deosebit de accentuat se regăseşte în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi. În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37…39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade. În cursul zilei de sâmbătă (1 iulie), în județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și în nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț, disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.