Echipa de români a reușit să traverseze Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle şi a stabilit un record mondial de viteză pentru România

 

    Bucureşti, 30 iunie 2017Atlantic4, prima echipă românească ce va traversa Oceanul Atlantic vâslind, într-o inițiativă susținută de Kaufland România, a reușit să traverseze Marea Neagră într-o ambarcaţiune cu vâsle, stabilind un record mondial de viteză pentru România – 11 zile, 6 ore şi 1 minut.

Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu, Marius Alexe şi Alexandru Dumbravă sunt cei 5 membri ai echipei Atlantic4, care au pornit vineri, 16 iunie, din portul Marina Limanu şi după aproximativ 1200 km de vâslit neîntrerupt, au ajuns marţi, 27 iunie, în Batumi (Georgia).

Încă de la start, băieţii şi-au propus să testeze toate echipamentele de la bord, iar Marea Neagră i-a ajutat din plin să facă acest lucru. Considerată o etapă foarte importantă în pregătirea pentru cea mai dură cursă de vâslit din lume, Atlantic Challenge, ce va avea loc în decembrie în acest an, traversarea Mării Negre s-a dovedit a fi o aventură completă pentru echipă. Au avut parte de tot ce îi aşteaptă şi pe Oceanul Atlantic: furtuni, ploaie, căldură, avarii ale sistemelor de bord, rău de mare, oboseală, dureri, monotonie.

Statistic, echipa a parcurs în medie aproximatix 100 km zilnic, iar după cele 11 zile de efort continuu susţinut, fiecare membru al echipei a slăbit între 3 şi 6 kg.

După această reuşită, echipa îşi va lua o scurtă vacanţă de 2 săptămâni, urmând ca după aceasta să se întoarcă la programul de antrenamente, pe mare şi la sala de forţă, în pregătirea pentru marea cursă de traversare a Oceanului Atlantic vâslind.

Echipa Atlantic4 concurează cu sprijinul Kaufland România pentru împlinirea unei cauze sociale: completarea fondurilor necesare realizării unui centru socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat îngrijirii paliative gratuite a copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau incurabile. Pentru a-i susţine, Kaufland România, partener oficial al inițiativei, a donat suma de 20.000 de euro pentru această cauză către HOSPICE Casa Speranței. Susținătorii pot dona pe pagina http://hospice.galantom.ro/atlantic4.

Întreaga aventură a echipei „Atlantic 4” poate fi urmărită pe www.atlantic4.ro şi pe pagina de Facebook Kaufland România.

     Despre cea mai dură cursă de canotaj din lume, „Talisker Whisky Atlantic Challenge”

     Competiţia constă în traversarea Oceanului Atlantic cu o barcă cu vâsle, pe distanţa de 5000 de km dintre La Gomera (Insulele Canare) şi Antigua și va avea startul oficial pe 12 decembrie 2017.

     Competiția aliniază la start un număr limitat de echipe de pe mapamond, având reguli foarte stricte: echipa nu va primi niciun suport din exterior în timpul cursei, iar membrii vor trebui să facă faţă unor provocări precum privarea de somn, vâslire în schimburi de două ore, non-stop timp de săptămâni. Barca va avea o limită de lungime și lăţime, poate fi construită numai din anumite materiale, nu va putea fi reparată pe parcurs și va fi echipată cu provizii numai la start.

Despre Andrei Roșu

     Andrei Roșu este tată a doi copii, sportiv de anduranță, deținător de cateva recorduri naționale și mondiale, blogger la www.andreirosu.org și susținător de proiecte sociale. Andrei Roșu este primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în 2015, când a parcurs un traseu de la Londra la Paris, compus din 140 de km de alergare, aproximativ 50 de km de înot și încă 300 de km cu bicicleta. Andrei, împreună cu un alt român, a terminat – în premieră pentru un tandem – cea mai grea cursă de alergare din lume, desfășurată în martie 2016 la Cercul Polar. Andrei este primul om din lume care a reușit să termine circuitul 7 maratoane și 7 ultra-maratoane pe 7 continente, performanță premiata cu un loc în Cartea Recordurilor. De asemenea, el are la activ și câteva curse de ultra-triatlon. 

Despre Kaufland România

     Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și protecția mediului înconjurător, sprijinim proiectele culturale cu scop caritabil și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.

 ***Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Daniela.spiridonescu@pr.gmp.ro / 0740.038.544