Anunţ de interes public    

Primăria municipiului Mangalia anunță o nouă acțiune de combatere aviochimică a dăunătorilor și insectelor, care va avea loc vineri, 8 septembrie, în intervalul orar 06:30 -11:00. Operaţiunea de dezinsecţie pe calea aerului va fi demarată de firma de salubrizare „Polaris”, care va trata toate zonele şi spaţiile verzi din oraş şi staţiunile aferente. Un avion edilitar va împrăştia insecticid de tipul „K’OTHRINE PROFI EC250″, substanţă avizată de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti. Cu această ocazie, reprezentanţii Primăriei înştiinţează apicultorii şi sericicultorii din localitate şi staţiuni să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

6 septembrie 2017                       Biroul de presă