Anunț de interes public

     Primăria Municipiului Mangalia informează că Instituţia Prefectului a înştiinţat toate primăriile din judeţ cu privire la atenţionarea hidrologică de cod galben în intervalul 28 iunie, ora 15:00 – 1 iulie, ora 24:00 și portocaliu pentru intervalul de valabilitate 28 iulie, ora 15:00 – 30 iunie, ora 18:00 pentru regiunea Dobrogea. Fenomenele vizate constau în scurgeri importante de pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, precum: Tisa, Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mare, Mureș, Drincea, Desnățui, Jiu, Olt, Călmățui, Vedea, Argeș, Ialomița, Călmățui (ABA Buzău-Ialomița), Siret, Prut și râurile din Dobrogea, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Asupra producerii unor situaţii de urgenţă, Primăria Mangalia va informa imediat Dispeceratul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

  28 iunie 2018