Comunicat de presă

Mii de persoane, turişti şi localnici au participat, miercuri, în Portul Turistic Mangalia la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române. La manifestări au luat parte primarul Radu Cristian, comandantul Garnizoanei, Petrică Pârvu, oficiali din Armata română, reprezentanţi ai instituţiilor publice de la nivel local, precum şi oficialităţi de la nivel județean, printre care: Bogdan Huțucă – deputat și președinte al PNL Constanța, George Niculescu și Marian Crușoveanu – consilieri ai CJ Constanța. Cei prezenţi în Portul Turistic Mangalia au asistat la ample manifestări dedicate Zilei Marinei Române, desfăşurate pe mare şi pe uscat. Astfel, spectatorii au urmărit momentul tradiţional în marină – ridicarea la catarg a Drapelului Naţional şi a Marelui Pavoaz, în timp ce se intona Imnul de Stat al României. A urmat ceremonialul religios, în cadrul căruia a fost sfinţită ancora de flori, care a fost aruncată în mare în semn de omagiu pentru marinarii eroi. Exerciţiile militare demonstrative au fost, de asemenea, apreciate de întreaga asistență. Apariţia mai multor militari pe cheul din Portul Turistic, care au respins un atac armat de pe mare, a fost, de asemenea, un moment gustat de public.

Conform programului de activităţi, au urmat exerciţii de inserţie şi extracţie la şi de la obiectiv, salt liber din elicopter şi extracţie din apă, cu patru scafandri, exerciţiu de inspecţie la bordul unei nave suspecte, un exerciţiu de stingere a unui incendiu, precum şi concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele. După exerciţiile militarilor, zeul Neptun a declarat deschise jocurile marinăreşti la care au participat atât marinarii, cât și spectatorii. La finalul competiției, câștigătorii au primit cupe și medalii din partea primarului Radu Cristian și a comandantului Garnizoanei, Petrică Pârvu.

    În cadrul evenimentului a mai avut loc un exercițiu de salut al aviației militare, îndelung aplaudat de cei prezenți. Totodată, spectatorii au urmărit şi au aplaudat tehnica mânuirii armelor de către militarii Brigăzii 30-Garda “Mihai Viteazu”, precum şi concertul de muzică de fanfară, dar şi un spectacol artistic susţinut de cunoscuta artistă Aneta Stan și colaboratori ai Cercului Militar. Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor au cuprins şi o expoziţie de tehnică militară, precum şi demonstraţii de executare a nodurilor marinăreşti. Celebrarea Zilei Marinei Române se va încheia după ora 22.00, printr-un moment emoţionant – retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic. De asemenea, spectatorii vor putea să asiste şi la spectacolul artistic al Elenei Gheorge, dar și la un spectaculos foc de artificii.