Comunicat de presă

 

    Direcția Cultură și Sport Mangalia a organizat sâmbătă, 18 mai, între orele 18.00 – 24:00, cea de-a XV-a ediție a evenimentului ”Noaptea Muzeelor”. Evenimenul cultural se desfășoară, anual, sub patronjul Consiliului Europei, UNESCO și  Consiliul Internațional al Muzeelor. La ediția din acest an, publicul din Mangalia s-a bucurat de o serie de activități culturale, desfășurate la Muzeul de Arheologie Callatis, cu scopul valorificării și popularizării patrimoniului callatian. Astfel, spectatorii au avut prilejul de a urmări câteva fragmente de tragedie antică, interpretate de către trupa de teatru ”Thaliamar”, coordonată de Aura Mircea, precum și demonstrații de lupte de gladiatori – ”Gladiatorii din Scythia Minor” de către Danais, proiect al Asociației ”România – Dacia Casa Noastră”.

     În cadrul evenimentului au fost marcați cei 60 de ani de la descoperirea papirusului de la Mangalia – cel mai vechi document scris din Europa. Au fost relevate aspecte ale panteonului callatian, fiind prezentată, publicului larg, cea mai nouă ofertă a muzeului – turul istoric ghidat al orașului, ce va cuprinde principalele obiective turistice de pe raza municipiului. Pe lângă toate acestea, copiii s-au bucurat de o serie de activități educative cu caracter interactiv, respectiv ateliere de croitorie fără ac și modelaj în lut. Ediția din acest an a evenimentului cultural „Noaptea muzeelor”, organizată la Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia, a prilejuit reîntâlnirea publicului cu discipolii Școlii de desen „Prof. Karl Robert Perko”.

    Expoziţia ”Memoria unui exponat” a cuprins  lucrări de pictură şi grafică inspirate din colecția muzeului callatian. Tinerii artişti, elevi ai şcolilor din Mangalia şi din localităţile învecinate, îndrumaţi de pictorul cu un veritabil talent didactic, Karl Robert Perko, au abordat cu succes în lucrările lor diverse tehnici de desen şi pictură  precum: cărbune, tuş, sepia, pastel, ulei, creion, acuarelă şi anatomie artistică, apreciate de publicul participant la eveniment. În cadrul expoziției, au expus elevii: Ana Maria Pop, Eduard Măcău, Alexandra Bugeclău, Ariana Budu, Ioana Cosma, Teodora Baciu, Andrei Lazarovici, Alexandra Dincu, Sonia Radu, Andra Nițu, Mădălina Mitrofan, Ștefania Stănescu, Anastasia Lăcătuș, Ana Bodnărescu, Maria Moldovan, Bianca Mărdărescu, Mihaela Horneț. Academia de pictură și grafică a luat fiinţă în anul 2008 ca o expresie a cultului pentru frumos şi artă, materializat în numeroase expoziţii ale elevilor din Mangalia. Absolvent al Academiei de Arte Plastice Darmstadt din Germania, Karl Robert Perko a fost profesor şi restaurator, autor al cărţilor despre tehnici de studiere a picturii, dar şi a unei autobiografii, în care vorbeşte despre destinul artistului între două lumi: cea românească şi cea germană. Karl Robert Perko a avut numeroase expoziíi în țară și străinătate, iar tablourile sale se regăsesc în colecţii publice și particulare din întreaga lume. La eveniment a participat și primarul Mangaliei, Radu Cristian, care a apreciat activitățile dedicate acestei zile importante în plan cultural – național, subliniind că Mangalia are un patrimoniu istoric și cultural de o diversitate aparte. ”Prin astfel de evenimente, dar și prin proiectele europene implementate la nivelul orașului, dorim să valorificăm patrimoniul nostru istoric și cultural, încurajând turiștii să viziteze Mangalia  – poarta de intrare în România, de la Marea Neagră”, a declarat primarul Radu Cristian.