Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor din perioada sezonului rece

 Pentru a preveni îmbolnăvirile, cu precădere de la nivelul tractului respirator, generate de condițiile climatice din perioada sezonului rece, specialistul din cadrul Spitalului Municipal Mangalia – dr. epidemiolog Tasinsichi Sergiu, face următoarele precizări:

În perioada de tranziție, sezonul de toamnă, pregătirea corpului nostru pentru lunile reci este absolut necesară. Pentru a face acest lucru cât mai eficient, vă recomandăm câteva sfaturi care pot fi aplicate de oricine, iar asta într-un mod cât mai simplu.

De ce corpul are nevoie de protecție odată cu sezonul rece?

Diminețile și serile reci, zilele calde și diminuarea zilei sunt factori care vrem, nu vrem, ne pregătesc pentru tranziția de la vară la iarnă. Pentru a evita ca acest lucru să se întample brusc și cu consecințe asupra sănătății fizice și psihice, trebuie să urmăm câțiva pași simpli, care ar putea să ne aducă un plus de confort.

Faceți sport!

 Dacă toată vara am făcut sport pentru a ne menține greutatea și a arăta bine mai ales la plajă, ei bine, odată cu apropierea sezonului rece, nu trebuie să renunțăm la acest obicei. În sezonul rece, poate mai mult ca vara, corpul nostru are nevoie de un bun tonus muscular. În plus, de aceea evităm acumularea de kilograme în plus, o tendință în lunile de iarnă.

Vaccinați-vă!

 Nu trebuie să neglijăm vaccinarea antigripală. Vaccinul ne aduce un plus de imunizare. Vaccinarea este recomandată mai ales persoanelor în vârstă și cu afecțiuni cronice, care se pot acutiza în cazul îmbolnăvirii de gripă.

Mențineți o igienă corespunzătoare. Spălați-vă pe mâini. Aerisiți încăperile!

Majoritatea infecțiilor din acest sezon sunt cauzate de viruși, iar frecvența crescută a acestor infecții se datorează pe de o parte faptului că temperaturile scăzute inhibă răspunsul imun de la nivelul mucoaselor (mucoasei nazale în mod special – poarta de intrare pentru virusuri responsabile de infecții ale căilor respiratorii superioare), dar și că în acest anotimp petrecem mai mult timp “înghesuiți” în încăperi închise, mai putin aerisite, favorizându-se astfel transmisia virusurilor. Și pentru că a venit vorba de transmisia germenilor, trebuie să subliniem faptul că aceasta se face în principal prin mecanismul “mână-nas”: persoana bolnavă își duce mâna la nas, apoi pune mâna pe un anumit obiect, contaminându-l, pe care va pune mâna apoi o altă persoană, care își va duce mâna la gură sau la nas ș.a.m.d. Deci, cea mai importantă cale de prevenție a acestor infecții ar fi spălarea repetată a mâinilor, în special înainte de masă. Și, astfel, înțelegem cum se face că cei mici sunt și mai predispuși la asemenea infecții – nu știu să își sufle nasul în batistă, să își spele mâinile, folosesc aceleași jucării, duc mereu mâna la gură sau la nas.

Urmați o alimentație sănătoasă!

 Când frigul se apropie, suntem tentați să consumăm mai multe produse tradiționale, mai ales că toamna și iarna sunt bogate în astfel de resurse și preparate. Mâncărurile considerate grele sunt adesea bogate în colesterol, grăsimi saturate și calorii. Lipsa de nutrienți, inclusiv proteine, zinc, seleniu, cupru, fier și vitamine (A, C, E, D și vitaminele B), va avea un impact asupra imunității. Astfel că, cel mai bun mod de a ne proteja este să consumăm o varietate largă de fructe și legume viu colorate cum ar fi ardei roșu, morcovi, dovleac, nuci, struguri sau gutui, care sunt bogate în antioxidanți, ce pot stimula sistemul imunitar. Pofta de dulce poate fi stinsă consumând fructe.

 Hidratați-vă!

 De asemenea, în lunile mai reci este dovedit faptul că nu bem suficientă apă, astfel că riscul de a fi deshidratat este mai mare, iar asta fără a ne da seama. Acest lucru ne face să fim mai obosiți și predispuși la a lua mici gustări. Ceaiurile de plante cu conținut caloric scăzut, ciocolata caldă și compoturile de fructe ne pot ajuta să echilibrăm aportul de lichide în organism.

 Dormiți suficient!

 În cele din urmă, dar nu lipsită de importanță, este odihna. Pentru ca somnul din timpul nopții sa fie unul suficient, este recomandat să mergem la culcare înainte de miezul nopții. Specialiștii ne arată prin tot felul de studii că cel mai profund și odihnitor somn pentru corp și minte, este cel de dinainte de ora 00:00.

Fiți responsabili!

Dacă vă simțiți rău, mergeți la medic. Urmați indicațiile acestuia. Afecțiunile specifice sezonului rece sunt contagioase. Limitați la strictul necesar contactul cu alte persoane!