Romania
     Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local au continuat, miercuri, 6 martie, seria inspecţiilor în  sudul litoralului, în vederea pregătirii sezonului estival. În urma verificărilor în staţiunile Venus şi Saturn, primarul Cristian Radu a luat mai multe măsuri ce vizează schimbarea aspectului acestor staţiuni. În acest sens, edilul a dispus...
      În perioada 1-3 martie 2013, la Mangalia s-a desfăşurat turneul I de calificare pentru Finala Campionatului Naţional la lupte libere-juniori. Au fost prezenţi un număr de aproximativ 300 de sportivi şi antrenori, reprezentând 48 de cluburi de profil din toată ţara.     Evenimentul a avut loc în Sala de sport a Liceului Teoretic Callatis, fiind organizat de către CS...
    Primarul Mangaliei, Cristian Radu, este invitat la Litoral TV, în această seară, începând cu ora 20.30. Se vor discuta mai multe probleme de interes public, respectiv: inspecţiile în staţiuni şi pregătirea sezonului estival, organizarea unor evenimente pentru atragerea turiştilor, rezilierea unor contracte de concesiune/închiriere, contractarea unui împrumut de la Ministerul de Finanţe pentru acoperirea arieratelor, stadiul lucrărilor la...
La Muzeul Callatis, FEMEI CELEBRE ÎN ISTORIE       Cu prilejul Zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu instituţiile de învăţământ din localitate, organizează joi, 7 martie 2013, ora 12.00, la sediul muzeului callatian, simpozionul: „Femei celebre în istorie”.        Referitor la acest eveniment, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia,...
       Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai municipalităţii se vor deplasa, miercuri, 6 martie, începând cu ora 09:00, în staţiunile Venus şi Saturn pentru a verifica stadiul lucrărilor de reamenajare şi igienizare, în vederea pregătirii sezonului estival. 5 martie 2013                                                            Biroul de presă
     În sala de conferinţe a complexului hotelier Doina din Neptun, Fundaţia Universitară Dunărea – Marea Neagră Mangalia a organizat joi, 28 februarie 2013, începând cu ora 12.00, Conferinţa de finalizare a Proiectului Calificări europene pentru centrele turistice din România.      Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –...
Noi reguli pentru centrele de colectare a fierului vechi din Mangalia       Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a înâlnit, vineri, 1 martie, cu agenţii economici care deţin centre de colectare a fierului vechi pentru a discuta despre identificarea unor soluţii comune împotriva furturilor de materiale feroase. În cadrul dezbaterii, edilul oraşului a precizat că, societăţile colectoare de fier vechi care...
Întrunirea Filialei Mangalia a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere                     Joi, 28 februarie 2013, la Cercul Militar Mangalia, a avut loc întrunirea Filialei Mangalia a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere. Pe ordinea de zi s-au aflat, printre altele: activitatea Biroului Filialei, din februarie 2012 şi până în februarie...
Primăria Mangalia va rezilia contracte de concesiuni şi închirieri  Consilierii locali din Mangalia au aprobat, miercuri, într-o şedinţă de îndată, un proiect de hotărâre privind împuternicirea Serviciilor Juridice din Primărie şi ADPP să introducă acţiuni la instanţele de judecată competente sau să demareze procedurile administrative, în vederea rezilierii contractelor de concesiune, asociere şi închiriere, întocmite ilegal sau ale căror clauze...
     Clubul Sportiv Mangalia, în colaborare cu Asociaţia Sportivă Municipală Callatis MG şi Consiliul Local Mangalia organizează turneul de calificare la Campionatul naţional de lupte libere juniori, masculin şi feminin. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 2 martie şi duminică 3 martie, în sala Liceului Teoretic Callatis, din Mangalia, începând cu ora 9.00. Vor participa aproximativ 350 de sportivi de...

RETELE SOCIALE

5,670FaniÎmi place
11CititoriConectați-vă
5,981AbonațiAbonați-vă