Romania
PESTE 600 DE PERSOANE AU PARTICIPAT LA REVELIONUL ORGANIZAT DE PRIMĂRIA MANGALIA           Peste 600 de persoane au sărbătorit trecerea dintre ani la Revelionul organizat de primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu. Evenimentul a fost atent pregătit de consilierii Ovidiu Mihalache și Dan Vucea. Participanţii s-au bucurat de un program artistic diversificat, în cadrul căruia au evoluat artişti din localitate, dar şi invitaţi...
Prezenţa la referendumul de la Mangalia - 43,26%        În urma centralizării proceselor-verbale de la referendumul privind extracţia gazelor de şist, reiese faptul că în municipiul Mangalia s-au prezentat la urne 43,26% din numărul total de 35.717 alegători înscrişi pe lista electorală permanentă. Conform procesului-verbal întocmit de Biroul Electoral de Circumscripţie, s-au înregistrat 15.265 de voturi valabil exprimate. Un număr...
S-a inaugurat Piaţa Saturn din Mangalia      Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Local au participat, sâmbătă, 8 decembrie, la inaugurarea Pieţei Saturn, situată pe strada Rozelor din Mangalia. Locaţia a devenit neîncăpătoare pentru cetăţenii oraşului care au ţinut să fie prezenţi la redeschiderea pieţei ce deserveşte un cartier întreg. Pentru a fi de bun augur,...
     Primarul Mangaliei, Cristian Radu, îşi va exercita dreptul de vot, în ziua de 9 decembrie, atât pentru alegerile parlamentare, cât şi la referendumul local privind gazele de şist. Edilul municipiului se va prezenta la urne, începând cu ora 10.00, la Secţia 220, amenajată la Şcoala Generală Nr. 1 - incinta Grădiniţă din cartierul Colonişti. Versiunea pdf AICI...
Şefii ISJ Constanţa şi primarul Mangaliei au discutat cu profesorii despre condiţiile din învăţământ       Primarul Cristian Radu şi reprezentanţii conducerii ISJ Constanţa, Răducu Popescu şi Lucian Faliboga s-au întâlnit, vineri, 7 decembrie, la Casa de Cultură, cu directorii instituţiilor de învăţământ din Mangalia pentru a dezbate problemele legate de activitatea didactică de la nivel local. În cadrul discuţiilor profesorii...
Primarul Mangaliei a achiziţionat cărţi la o acţiune caritabilă        Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu şi reprezentanţi ai Consiliului Local au fost prezenţi la un eveniment umanitar care a cuprins o lansare de carte, în scopul strângerii de fonduri pentru o fetiţă bolnavă de cancer. Evenimentul a fost găzduit de Casa de Cultură din localitate, joi seara, în ziua de...
Se redeschide Piaţa Saturn din Mangalia        Sâmbătă, 8 decembrie, orele 11.00, se va redeschide Piaţa Saturn, situată pe strada Rozelor din Mangalia. În urma unui proiect de hotărâre iniţiat de primarul Cristian Radu, consilierii locali au aprobat, recent, lucrările de reamenajare a locaţiei. Aflată în administrarea ADPP, piaţa a fost complet renovată pentru ca activităţile comerciale să se desfăşoare...
Primarul Cristian Radu îndeamnă locuitorii Mangaliei să voteze la referendum       Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a declarat recent, într-o întâlnire cu locuitorii oraşului, că îndeamnă persoanele cu drept de vot să se prezinte la urne, în data de 9 decembrie pentru a-şi exprima acordul sau dezacordul cu privire la exploatarea gazelor de şist, în sudul litoralului. "Municipalitatea a decis...
 Şeful ISJ Constanţa, Răducu Popescu, se întâlneşte cu primarul şi profesorii din Mangalia           Primarul Mangaliei, Cristian Radu, se întâlneşte cu toate cadrele didactice din municipiu şi cu reprezentanţii conducerii ISJ Constanţa, Răducu Popescu şi Lucian Faliboga pentru discuţii pe tema învământului local. Evenimentul va avea loc vineri, 7 decembrie, orele 13.00, la Casa de Cultură din localitate. Versiunea pdf AICI...
La Mangalia, s-a inaugurat staţia de gaze naturale           Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu primarul Constanţei, Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, alături de canditaţii USL, Nicolae Moga şi Victor Manea au participat, miercuri, 5 decembrie, la inaugurarea staţiei de gaze naturale care alimentează oraşul Mangalia. La evenimentul care a avut loc la Staţia de Gaz...

RETELE SOCIALE

5,927FaniÎmi place
11CititoriConectați-vă
6,450AbonațiAbonați-vă