Romania
Mormântul creştin cu psalmi Acest mormânt a fost descoperit în marea necropolă a cetăţii Callatis databilă în epoca romano-bizantină şi aparţine categoriei de morminte de tip hypogeu răspândite în întregul Imperiu Roman. Mormântul se află la – 1,20 m faţă de actualul nivel de călcare, accesul în camera funerară făcându-se prin dromos , ce are tavanul boltit, acoperit cu plăci...

Herghelia Mangalia

Herghelia Mangalia Este situată la 3 km nord de Municipiul Mangalia şi la numai 500 m de malul vestic al Mării Negre; nu a fost aşezată aici întâmplător, ci s-a ţinut cont de condiţiile geoclimaterice de formare a rasei arabe. Condiţiile de climă deosebite au permis formarea unui cal arab de Mangalia cu calităţi deosebite. În afara profilului zootehnic, Herghelia...

Peştera Limanu

PEŞTERA LIMANU Aflată nu departe de bătrânul Callatis, într-un loc unde s-au întâlnit de mii de ani drumurile pescarilor cu ale corăbierilor, contrabandiştilor şi neguţătorilor, Peştera Limanu a căpătat un nimb de legendă. A fost refugiu în timpul unor atacuri, ascunzătoare pentru hoţi, casă pentru pribegi, loc secret de practicare a unor ritualuri religioase, încă din neolitic, trecând prin antichitatea...

Peştera Movile

PEŞTERA MOVILE Dobrogea este o regiune săracă în peşteri. Dintre cele peste 12000 de cavităţi înregistrate în cadastrul peşterilor din România, Dobrogea deţine sub 1%. Cauza o constituie constituţia geologică. Lângă Mangalia se află cea mai vestită peşteră din lume: Peştera Movile. Abia descoperită în 1986, într-un puţ minier, peştera nu părea să prezinte caracteristici deosebite. Avea doar o...

Pădurea Comorova

PĂDUREA COMOROVA La sfârşitul secolului al XIX-lea în zona Pădurii Comorova de astăzi era un cătun cu acelaşi nume. Populaţia lui era formată din 4 familii, numărând 14 suflete, turci şi bulgari pescari. Lacul Comorova avea o suprafaţă de 60 ha şi era acoperit de stuf. Între anii 1903-1906 au fost însămânţate la Comorova peste 5 ha de teren cu...

Muzeul Callatis

Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia Primele cercetări de arheologie la Mangalia au fost întreprinse de către C. Butculescu, urmat de inginerul topometru Pamfil Polonic, care a lucrat sub îndrumarea lui Grigore Tocilescu. La toate lucrările pentru fundaţii de construcţii la Mangalia se descopereau urme ale trecutului foarte îndepărtat al oraşului. Cel care a sesizat pentru prima oară distrugerile aduse patrimoniului...

Movila Documaci

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci În vara anului 1993 a fost iniţiată de către Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia o săpătură arheologică de salvare la unul din cei mai importanţi tumuli din zonă, cunoscut sub numele de Movila Documaci. A fost descoperit un complex funerar de mari dimensiuni, alcătuit dintr-un mormânt de mari dimensiuni orientat E-V şi...

Mormântul cu papirus

               SINGURUL PAPIRUS DESCOPERIT ÎN ROMÂNIA A FOST READUS ÎN ŢARĂ În anul 1959 au început lucrările de sistematizare a orașului Mangalia, motiv pentru care au fost efectuate noi cercetări arheologice de salvare. În urma cercetărilor au fost descoperite noi complexe arheologice în necropola elenistică, printre acestea fiind și renumitul mormânt cu papirus.       Încercarea de nivelare a terenului, din...

Edificiul Bizantin

EDIFICIUL BIZANTIN În colţul de nord-est al cetăţii, lângă zidul de incintă din recepţia Hotelului „President” , a fost descoperit un mare edificiu romano-bizantin datat în secolele V-VI d.Ch. Clădirea este de formă rectangulară şi a fost construită din blocuri mari de piatră de calcar, legate cu mortar de var. Se păstrează doar baza construcţiei. Edificiul are mai multe...

Muzeul Marinei

Muzeul Marinei În august 2004, într-o clădire a cazarmei dezafectate au început lucrările de reparaţii şi de organizare a instituţiei muzeale. Conceput ca un muzeu al tehnicii navale, el evidenţiază aspecte din activitatea portului militar Mangalia în perioada 1952-2000. Muzeul Marinei Mangalia pune la dispoziţia vizitatorului o impresionantă colecţie de tehnică de navigaţie şi obiecte de patrimoniu, care redau fidel...

RETELE SOCIALE

8,265FaniÎmi place
14,700AbonațiAbonați-vă
Font Resize
Contrast