– Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului se ocupă în principiu de planificarea urbană şi administrativ-teritorială a localităţii în baza strategiilor de dezvoltare adoptate de către comunitatea din Mangalia (propuneri ce sunt aprobate prin hotărârile Consiliului Local Mangalia fiind mediatizate şi supuse consultării populaţiei, iar mai apoi puse în execuţie) .
– În cadrul Compartimentului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului se realizează planificarea urbană cu strategiile adoptate, realizate în baza unor documentaţii de urbanism, ca studii de fundamentare, de oportunitate, studii de amplasamente, planuri urbanistice de detaliu, planuri urbanistice zonale, planul urbanistic general şi plan amenajare teritoriu administrativ cu regulamente de urbanism aferente. Tot la nivelul planificării urbane se decid terenurile care devin teritorii intravilane, se fac propuneri şi rapoarte de specialitate privind zonificarea municipiului, se fac propuneri în vederea stabilirii patrimoniului imobiliar al societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi propuneri privind darea în proprietate a terenurilor din intravilan în baza Legii Fondului Funciar.
– Aceste planuri urbanistice au ca scop nu doar autorizarea executării lucrărilor de construcţii ci şi protejarea, conservarea şi restaurarea mediului înconjurător (atât cel natural cât şi cel construit ca monumentele istorice şi de arhitectură, precum şi cele arheologice).
– Tot în cadrul acestui birou se întocmesc certificate de urbanism (în vederea construirii şi mişcării imobiliare) în strânsă concordanţă cu planurile urbanistice aprobate şi se stabilesc avizele necesare eliberării autorizaţiei de construire.
– În cadrul Compartimentului Autorizaţii Construcţii se întocmesc şi se eliberează autorizaţii de construire/desfiinţare.
Rol şi atribuţii





