Comunicat de presă
Începe Campania Națională de Promovare a Vaccinării „Copil Vaccinat = Copil Protejat” – martie-aprilie 2026 –
Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Regional de Sănătate Publică Timișoara informează că, în perioada martie-aprilie 2026, sub sloganul „COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”, în România se va derula CAMPANIA NAȚIONALĂ DE PROMOVARE A VACCINĂRII. În cadrul campaniei, la nivelul întregii țări se vor desfășura activități legate de promovarea vaccinării copilului, conform Calendarului Național de Vaccinare.
Conform specialiștilor în domeniul sănătății publice, această inițiativă urmărește să îmbunătățească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și să încurajeze părinții să-și protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.
Vaccinarea copiilor este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție pentru boli infecțioase grave care pot duce la complicații severe, dizabilități sau chiar deces. Prin vaccinare, sistemul imunitar învață să recunoască și să combată agenții patogeni fără ca organismul să treacă prin boală reală prevenind astfel infecția și totodată boala și complicațiile ei, reducând riscul de spitalizare și mortalitate. Respectarea administrării vaccinurilor așa cum sunt stabilite în Calendarului Național de Vaccinare asigură instalarea imunității protective anterior expunerii copilului la boală.
Prin vaccinarea unui număr suficient de mare de persoane, scade probabilitatea ca boala să se răspândească de la om la om. Se formează astfel o protecție și scade riscul apariției focarelor de boală iar când un număr suficient de oameni devin imuni, se poate ajunge la „imunitate colectivă” sau „imunitate de grup”. Acest lucru ajută la protejarea nu doar a celor vaccinați, ci și, indirect, a celor care sunt mai vulnerabili la boală și care nu pot fi protejați prin vaccinare ca urmare a unor contraindicații temporare sau definitive la vaccinare.
Conform statisticilor publicate pe Portalul European de Informații despre vaccinare, o persoană bolnavă de rujeolă poate infecta la rândul ei între 12 și 18 persoane, o persoană bolnavă de oreion poate infecta în medie 4-7 alte persoane, un bolnav de tuse convulsivă poate infecta între 12 și 17 persoane, iar un bolnav de difterie sau rubeolă poate infecta în medie 6-7 persoane din anturaj.
Potrivit datelor furnizate de INSP, începând cu anul 2010 s-a înregistrat o scădere progresivă a acoperirii vaccinale, astfel încât, în anul 2024, aceasta a ajuns la 80,8% pentru prima doză și la 69,4% pentru a doua doză de vaccin ROR. Această tendință descendentă este pusă, parțial, pe seama reducerii încrederii populației în beneficiile vaccinării, reflectată prin creșterea numărului de refuzuri parentale privind vaccinarea copiilor, se mai arată în comunicatul transmis de INSP.
Calendarul Național de Vaccinare din România este un instrument de prevenție și un program foarte valoros, obiectivul vaccinărilor incluse în Calendarul National de Vaccinare fiind de a proteja sănătatea populației împotriva principalelor boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare.
Aceste boli sunt: rujeola, rubeola și oreionul, hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, poliomielita, infecțiile cu Haemophilus influenzae tip B și infecțiile pneumococice.
„Deși beneficiile vaccinării sunt reale și dovedite, ratele de vaccinare rămân sub nivelurile optime în unele comunități, ceea ce împiedică instalarea „imunității de grup”. Prin intermediul acestei campanii urmărim realizarea unor activități care să contribuie la reducerea acestui decalaj, prin educație și informare țintită”, subliniază reprezentanții INSP. Acestea se realizează prin sesiuni educaționale, workshop-uri, acțiuni la nivelul comunităților vulnerabile, implicarea mass-media, programe la nivelul școlilor.
Institutul Național de Sănătate Publică și Direcțiile de Sănătate Publică județene atrag atenția asupra importanței respectării recomandărilor medicale în ceea ce privește vaccinarea copiilor. „Vaccinarea este modalitatea sigură, eficientă și rapidă prin care putem să protejăm copiii împotriva unor boli grave, care pot determina apariția unor complicații severe, inclusiv a decesului. Prin vaccinare, putem evita atât apariția bolii la copii, cât și a formelor severe, a complicațiilor cu episoade de internare sau a deceselor produse de boli pentru care există metode sigure și eficiente de prevenire.”
04_Poster_VACCINAREA_2026 09_Infografic_VACCINAREA_2026 10_Poster_RUJEOLA_1 18_Poster_TUSEA_CONVULSIVA 28 Poster_vaccinare_HPV
3 martie 2026





