Lansare de carte în scop caritabil, la Mangalia 

      Primăria Municipiului Mangalia şi Clubul Artelor “Solteris”, în parteneriat cu Filiala Crucii Roşii din Constanţa organizează, joi, 6 decembrie, începând cu ora 18.30, la Casa de Cultură un eveniment umanitar, în scopul strângerii de fonduri pentru o fetiţă bolnavă de cancer. Manifestarea culturală cuprinde o lansare de carte a scriitoarei Dora Alina Romanescu, din Mangalia care dedică volumul cu povestiri intitulat: “Pe drumul dorului şi al destinului”, nepoatei sale de numai doi ani, care suferă de o boală gravă. Cartea se referă la povestiri decupate din viaţă, ce se încadrează în cele zece porunci bisericeşti şi costă 30 de lei, bani care o vor ajuta pe Ioana Alberta să se bucure în continuare de inocenţa copilăriei. Fetiţa a fost  diagnosticată, recent, cu neuroblastom gradul IV, o formă rară de cancer la copii. Sub deviza: “Citiţi o carte pentru Ioana Alberta”, doritorii care susţin lupta cu cancerul la copii o pot ajuta pe micuţă să se facă bine. Ea are nevoie urgent de  intervenţie chirurgicală şi tratament în străinătate. Tot în scop caritabil va fi scos la licitaţie un tablou al cunoscutului artist plastic din Mangalia, Robert Perko.

Versiunea pdf AICI…