123

   Târgul ofertelor educaţionale de la Constanţa s-a încheiat vineri, 24 mai, standul Liceului Teoretic “Callatis” fiind foarte apreciat, atât pentru modul de aranjare, cât şi pentru materialele puse la dispoziţia elevilor.

   Luni, 27.05.2013, ora 13.00, la sala Belvedere a hotelului President, din Mangalia a avut loc deschiderea târgului local de promovare a ofertelor liceale-2013. Au fost invitaţi să participe la deschidere, atât elevi, cât şi profesori sau părinţi.

   Marţi, 28 mai, Liceul Teoretic „Callatis” vă invită să participaţi la manifestările  Zilei Porţilor Deschise, care se va deschide cu o dezbatere a elevilor, organizată de d-na profesor Carmen Faliboga,  „Fiecare elev are nevoie de un profesor” (Campania Globală pentru Educaţie), pentru ca mai apoi discuţiile să se mute la o masă rotundă cu tema “Parteneriatul Şcoală – Comunitate, esenţa unei educaţii de calitate”, doamnele profesoare Cristina Angheluţă şi Livia Costache invitând la această diseminare părinţi, reprezentanţi ai Primăriei, ai Centrului Cultural, ai celorlalte şcoli din municipiu, precum şi ai altor insistuţii.

   În același timp, elevii şcolilor gimnaziale din Mangalia şi împrejurimi sunt invitaţi să viziteze liceul şi să participe la dezbaterile şi concursurile organizate sub sloganul “Minţi deschise, idealuri atinse!” în această a doua zi a Zilelor Callatiene”.

Consilier de imagine,

 Prof.  Marcu Peghi


Warning: A non-numeric value encountered in /home2/mangalia/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353