Protocol de înfrăţire: 2002
Date de contact:
Primar: Dimitar Mihaylov
Primăria General Toshevo
Str. Vassil Aprilov nr. 5, General Toshevo, Bulgaria
Web site: www.new.toshevo.org
Populaţia: 7130 locuitori, în 2009
Economia locală:
– agricultură (teren arabil: 860 km2)
– păduri (70 km2)
– industrie de construcţii
Scurtă prezentare:
General Toshevo este un oraş în nord-estul Bulgariei, în cadrul districtului Dobrich, la 100 km de Mangalia. Situat în regiunea istorică a sudului Dobrogei, este centrul administrativ al municipalităţii şi a fost numit după generalul bulgar Ştefan Toshev.
Oraşul de astăzi a fost menţionat pentru prima dată în cadrul registrelor de taxe ale Imperiului Otoman, sub denumirea de Kasim, în 1573. Conform mărturiilor arheologice, această zonă a fost locuită în antichitate de către geţi, apoi de romani. A rămas sub stăpânire otomană până la eliberarea Bulgariei, în 1878. După cel de-Al Doilea Război Balcanic, Bulgaria a fost obligată să-l cedeze României, împreună cu sudul Dobrogei. Oraşul a fost iniţial numit Sfântul Dumitru din Casim, în 1918, iar în 1934 numele i-a fost schimbat în Ion Gheorghe Duca, în onoarea politicianului şi a prim-ministrului român asasinat de Garda de Fier în anul precedent.
Oraşul a revenit Bulgariei în urma Tratatului de la Craiova din 1940. Numele actual îl poartă din 1942 şi a fost declarat oraş în anul 1960.
Dintre obiectivele turistice ale oraşului şi satelor limitrofe, se remarcă Biserica „Sf. Dumitru”, în oraşul General Toshevo, Turnul de 100 de ani al Bisericii din satul Spasovo, Muzeul Yordan Yovkov, un cunoscut scriitor bulgar, „cântăreţ al Dobrogei”, sau Casa Ţărănească din satul Dabovik, în stil dobrogean, cu o bogată colecţie etnografică.
În General Toshevo se organizează anual numeroase evenimente, care promovează tradiţia şi cultura locului: Târgul Dobrogean de Folclor „Bogoroditsa” (Ziua de Sfânta Maria), Festivalul Folcloric „Tsvetnitsa”, organizat cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Festivalul de Umor, cu o procesiune de carnaval cu măgăruşi, Festivalul Cultural Naţional „Albena”, dedicat lui Yordan Yovkov sau Concursul Naţional „Ivan Georgiev”, care se desfăşoară în satul Dabovik şi este dedicat tinerilor cântăreţi din fluiere ciobăneşti şi folclorului dobrogean.