Colaborare instituţională: 2010; acord de prietenie: 2012
Date de contact
Primar: Peter Bossman
Primăria Piran
Piaţa Tartini nr. 2
6330, Piran, Slovenia
Web site: www.piran.si
Populaţia: 16.758
Economia locală:
– cel mai important centru turistic al Sloveniei
– centru cultural, cu numeroase obiective istorice
– staţiune termală (lungimea coastei maritime: 17,9 km)
– oraş renumit pentru jocuri de noroc
– Portul Turistic Portorose (peste 1000 locuri, 2 hangare, cu toate serviciile de întreţinere, pentru bărci cu pescaj de până la 3,5 m şi 22 m lungime)
– Aeroportul Sicciole
Scurtă prezentare:
Piran este o localitate în sud-vestul Sloveniei, port la Marea Adriatică. Oraşul este situat chiar în vârful Peninsulei Piran, în Golful Piran. Se învecinează la sud cu Croaţia, iar în faţă cu Italia, peste Golful Trieste. Cel mai înalt punct se află la 289 m altitudine. Se folosesc două limbi: slovena şi italiana.
Înconjurat de frumuseţi naturale, Piran este şi un important oraş cultural, care găzduieşte numeroase evenimente artistice internaţionale. Pare un vast muzeu în aer liber, cu o arhitectură medievală şi un bogat trecut istoric. Piran este cel mai dezvoltat centru turistic al Sloveniei, dar şi o staţiune termală renumită, un centru al jocurilor de noroc şi al turismului nautic mediteranean. Dispune, de asemenea, de unul dintre cele mai mai mari centre de congrese din ţară şi este sediul Universităţii Euro-Mediteraneene, deschisă în 2008, în cadrul unui proiect cultural european.
La est de oraş, de-a lungul coastei de nord, există o mică localitate turistică, Fiesa. Piran şi Fiesa sunt legate de o faleză, de-a lungul plajei.
În Piran s-a născut compozitorul şi violonistul Giuseppe Tartini, care deţine un loc de cinste în cultura locală, piaţa centrală a oraşului purtându-i numele. Galeriile de Artă din Piran, incluzând şase galerii de artă contemporană, sunt renumite la nivel internaţional.
Unul dintre cele mai importante obiective turistice este Catedrala Sfântul Gheorghe.
Ziua oraşului este 15 octombrie, după data fondării primei unităţi navale militare slovene, în 1944.