Nr. 63192 / 29.11.2016
RAPORT ANUAL PRIVIND SERVICIILE DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE CĂLĂTORI DIN MUNICIPIUL MANGALIA , PENTRU ANUL 2016
( conform prevederilor Regulamentului ( CE ) nr. 1370 / 2007
Transportul public local de călători durabil reprezintă un sistem complex, destinat asigurării necesităților de mobilitate pentru generațiile actuale, fără a deteriora factorii de mediu și sănătate. Prin eficientizarea consumurilor energetice și materiale, el trebuie să facă posibilă satisfacerea în condiții optime, din perspectiva economico – ecologico -socială, a necesității de mobilitate pentru generațiile următoare.
Prin Legea nr. 92/10.04.2007 a serviciilor de transport public local, s-a stabilit cadrul juridic privind înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționării serviciilor de transport în comune, orașe, municipii și județe.
Potrivit acestor reglementări, consiliile locale sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurate pe raza administrativ – teritorială a acestora.
Organizarea, monitorizarea și controlul modului în care se execută transportul public local de călători din municipiul Mangalia sunt în sfera de competență a autorității locale de transport – autoritate de autorizare, respectiv compartimentul Transport Local. Aceasta este autorizată de A.N.R.S.C. – autorizația nr. 0224 din 26.03.2009.
Serviciul de transport public local de călători din municipiul Mangalia este prestat prin delegare de gestiune de către 2 operatori de transport cu capital privat .
Există două trasee de transport public local astfel :
- Traseul Mangalia – Olimp , prin stațiuni, cu o lungime totală de 12,5 x 2 = 25 km, deservit de S.C. Seaside Tours S.R.L., prin contractul de delegare a gestiunii nr. 141 din 07.06.2012, încheiat pentru o perioadă de 6 ani în urma H.C.L. nr. 36 din 27.04.2012;
- Traseul Mangalia – Local, prin municipiul Mangalia și cartierul Coloniști, cu o lungime totală de 7+7= 14 km, deservit de S.C. Thunder Truck S.R.L., prin contractul de delegare a gestiunii nr. 76301 din 09.12.2013, pe o perioadă de 6 ani în urma H.C.L. nr. 475 din 28.10.2013.
Cele două societăți desfășoară activitatea cu autobuze cu o capacitate de transport între 16 și 22 locuri pe scaune, în afara conducătorului auto.
Tarifele pentru serviciile de transport public local de persoane trebuie să asigure executarea unui transport public local la un nivel suportabil pentru beneficiarii direcți ai transportului, realizarea serviciului în condiții de calitate, autonomie și independență financiară a operatorilor de transport autorizați.
În Municipiul Mangalia există o situație diferită față de celelalte localități, datorită următoarelor aspecte :
– în timpul sezonului estival, necesarul capacității de transport crește cu peste 300 %;
– deși orașul, din punct de vedere geometric, are o rază de maximum 2 km și lungimea unui traseu pe o direcție nu poate depăși 4 km, municipiul Mangalia are în componență 6 stațiuni aferente, cea mai indepărtată aflată la 12 ,5 km față de capul de traseu ( distanță rutieră prin stațiuni, nu în linie dreaptă ).
Astfel, tariful pentru traseul local este 2 lei / călătorie , iar pentru traseul Mangalia – Olimp 4 lei / călătorie . Pentru cetățenii cu domiciliul în municipiul Mangalia, care se deplasează în stațiuni și viceversa, se emit abonamente de călătorie cu valoarea de 3 lei / călătorie, nesubvenționate, la inițiativa operatorului de transport.
Subvenții : în baza H.C.L. nr. 300 din 23.12.2014 se acordă gratuitate pe mijloacele de transport în comun următoarelor categorii de persoane :
– A . pensionarii care au un venit net lunar de până la 800 lei/lună, persoanele fără venit în vârstă de peste 60 de ani, persoanele cu handicap grav sau accentuat precum şi asistenţii personali ai acestora, primesc, lunar, prin grija angajaţilor serviciilor/compartimentelor de specialitate împuterniciţi de primar, un număr maxim 10 legitimaţii de călătorie individuale ( bilete) pentru transportul public local de persoane ;
– B. elevii, cadrele didactice precum şi personalul auxiliar cu domiciliul la mai mult de o staţie de unitatea de învăţământ de care aparţin, primesc, lunar, prin grija angajaţilor serviciilor/compartimentelor de specialitate împuterniciţi de primar, un număr maxim 44 legitimaţii de călătorie individuale ( bilete) pentru transportul public local de persoane, necesare deplasării acestora la şi de la instituţiile de învăţământ ;
– C. însoţitorii preşcolarior şi ai copiilor înscrişi la creşe cu un venit pe membru de familie mai mic de 800 lei/lună primesc lunar, prin grija angajaţilor serviciilor/compartimentelor de specialitate împuterniciţi de primar, un număr maxim 44 legitimaţii de călătorie individuale ( bilete) pentru transportul public local de persoane ; acestea nu vor putea fi folosite decât în prezenţa persoanei însoţite .
Persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum şi asistenţii personali ai acestora, cu domiciliul în alte localităţi beneficiază de subvenţie în aceleaşi condiţii ;
– D. persoanele cu domiciliul în municipiul Mangalia beneficiază de gratuitate/reducere pentru transportul public local, instituită prin legi speciale după cum urmează:
a) veteran de război şi văduve de război-conform Legii nr 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război-republicată;
b) persoanele care se încadrează în categoriile prevăzute de Decretul –Lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri-republicat.
Persoanele care după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
-au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotarari judecătoreşti rămase definitive, sau au fost lipsite de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
-au fost internate în spitale de psihiatrie;
-au fost strămutaţi într-o altă localitate;
-au fost deportaţi în străinătate după 23 august 1944;
-au fost constituite în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituite ca atare, înainte de această dată, au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului.
Pentru anul 2015 , valoarea subvenției, ca medie lunară, a fost de 54.537 lei, iar costurile medii lunare, privind tipărirea legitimațiilor de călătorie cu elemente de siguranță, 3.178 lei, astfel că totalul sumei alocate transportului gratuit pentru categoriile beneficiare a fost de 715.542 ( 59.628 lunar ).
Pentru anul 2016 valoarea subvenției ca medie lunară inclusiv luna octombrie este de 55.161 lei.
Direcția Urbanism
Arhitect șef Enache Paul
Întocmit ,
Compartiment Transport Local
Năstase Claudiu Valentin