Comunicat de presă

 

    În această perioadă, Primăria Mangalia oferă, gratuit, măști de protecție tuturor locuitorilor orașului. Autoritățile locale vin, astfel, în sprijinul cetățenilor, ca urmare a obligației de a purta măști, după ridicarea stării de urgență, în data de 15 mai. Distribuirea măștilor a început înainte de 1 Mai, în mai multe zone ale orașului, la centre special amenajate de angajații municipalității, astfel: sediul Primăriei (intrarea din strada Mihai Viteazu), sediul Direcției Asistență Socială (str. Delfinului), sediul Goldterm (str. Vânători), Școala 1 (str. M. Basarab), Baza sportivă „Pescăruș”, Clubul Pensionarilor (str. Rozelor) și Cămin C10 (Neptun). Programul de funcționare este cuprins în intervalul orar 9.00 – 17.00, de luni până joi, respectiv vineri, între orele 9.00 – 14.00. ”Am luat această decizie pentru a sprijini măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu coronavirus, în orașul nostru, mai ales că după 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgență, ne așteptăm ca oamenii să iasă mai mult din case, iar interacțiunea socială din spațiul public să fie mai mare”, a explicat primarul Radu Cristian. El a precizat că la aceste centre se distribuie măști persoanelor sub 65 de ani, întrucât celor trecuți de această vârstă le sunt duse, acasă, pachete de protecție, de către angajații Primăriei. „Tuturor vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități le ducem, la domiciliu, mănuși, măști și soluții dezinfectante, întrucât aceștia reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în fața virusului”, a subliniat primarul Mangaliei. Edilul orașului a mai precizat că măștile sunt reutilizabile, ambalate individual și sunt comandate la un producător din oraș, tocmai pentru a încuraja economia locală, pe timp de criză. Reprezentanții Primăriei au mai declarat că după 15 mai se va relua activitatea cu publicul, la toate sediile municipalității. ”Dacă lucrurile merg într-o direcție bună, la Mangalia, se vor redeschide instituțiile pentru public, parcurile și locurile de joacă, însă cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială. În continuare, luăm măsuri de igienizare și dezinfectare a spațiilor publice, a scărilor de bloc, străzilor și trotuarelor. Ajutăm persoanele în vârstă cu tot ce au nevoie – cumpărături, medicamente, pachete cu alimente, mese calde pentru a evita, pe cât posibil, deplasările inutile și pentru a trece cu bine peste toată această perioadă dificilă”, a mai completat primarul Radu Cristian.


Warning: A non-numeric value encountered in /home2/mangalia/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353