Comunicat de presă

          În această perioadă, reprezentanții Primăriei Mangalia și cei ai societății locale de salubrizare distribuie, în gospodăriile populației, saci galbeni pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Acțiunea se desfășoară, mai întâi, în cartierul de case al orașului, iar odată cu sacul galben cetățenii primesc și flyere informative despre colectarea corectă și tipul de deșeuri reciclabile, care trebuie să ajungă în sac. Reprezentanții societății Polaris, care asigură salubrizarea în oraș și stațiuni, susțin că ridicarea sacului galben din gospodării se face o dată la două săptămâni, în aceeași zi în care se colectează și deșeurile menajere, însă cu mașini special destinate acestui scop. Ulterior, sacii se înlocuiesc cu alții noi, doar în gospodăriile unde se respectă colectarea selectivă. Dacă sacul galben conține deșeuri menajere sau orice alte tipuri de deșeuri, în afara celor reciclabile, acesta va fi colectat de mașina pentru deșeuri menajare și nu va fi înlocuit de un alt sac galben.

 ”Am început distribuirea sacilor galbeni pentru a încuraja toți locuitorii Mangaliei să recicleze deșeurile. În mai multe zone din oraș, am montat eurocontainere de 1,1 mc, în modulele deja amplasate pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Pe parcursul săptămânii, toate modulele vor fi dotate cu aceste containere și vor deveni funcționale. La case, unde oamenii au propriile pubele, distribuim sacul galben pentru colectarea selectivă. Pe această cale, rog toți locuitorii orașului să înceapă colectarea și depozitarea selectivă a deșeurilor pentru un mediu înconjurător curat și nepoluat”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

          Până acum, la Mangalia au fost amplasate 20 de platforme, în diferite zone ale orașului, iar până la sfârşitul anului, aceste sisteme moderne de colectare selectivă a deșeurilor vor fi pe toate străzile din municipiu.