Comunicat de presă

     La Spitalul Municipal Mangalia au început, recent, lucrările de reabilitare a cabinetelor medicale din incinta Pavilionului C. Aici, și-au desfășurat activitatea mai mulți medici, în specializări precum: Oncologie, Medicină Internă, Pneumologie, O.R.L., Dermatologie, Endocrinologie, Gastroenterologie, etc. De la începutul pandemiei, o parte a Pavilionului a fost transformat în Izolator, iar cabinetele medicale au fost mutate în alte spații ale unității sanitare. ”Aceste spații au fost renovate în 2019, însă, din cauza infiltrațiilor de la terasa acoperișului, cabinetele medicale au fost afectate. Cabinetele de Oncologie le-am mutat încă de la începutul pandemiei, în Pavilionul A al spitalului pentru ca pacienții să poată fi tratați, în continuare, în aceleași condiții ca și până acum. Reparăm și terasa de la ultimul nivel și sperăm să nu mai avem probleme cu spațiile medicale. Totul a fost posibil, grație unui contract de donație în valoare de 45 de mii de euro, pentru care mulțumesc public agentului economic care s-a implicat în rezolvarea acestei situații. În plus, avem depus la CNI un proiect pentru modernizarea, supraetajarea și extinderea unității medicale, pentru care așteptăm contractul de finanțare”, a declarat managerul instituției sanitare, Alina Dan. Conducerea spitalului spune că, după reabilitarea cabinetelor medicale și a revenirii spitalului la activitatea de dinainte de pandemie, pacienții pot apela cu încredere la serviciile medicilor care activează în Pavilionul C, în baza unor programări (acolo unde este cazul) și a biletului de trimitere de la medicul de familie Precizăm că toate spațiile din Pavilionul C sunt dotate cu mobilier nou, paturi, noptiere, mese de tratament și echipamente medicale, care întrunesc condițiile de calitate cerute de normele în vigoare.

22 noiembrie 2021

DISTRIBUIȚI