Comunicat de presă     La Spitalul Municipal Mangalia se vor achiziționa echipamente și aparatură medicală, necesare în această perioadă de criză epidemiologică. Recent, printr-o Hotărâre a Consiliului Local, Primăria Mangalia a alocat spitalului aproximativ 2 milioane de lei pentru achiziția echipamentelor de protecție, dar și pentru aparatură medicală de strictă necesitate. Astfel, fondurile vor fi destinate dotării spitalului cu mai...
Comunicat de presă     În ultima perioadă, Spitalul Municipal Mangalia a cunoscut o schimbare majoră, în ceea ce privește eficientizarea activităților medicale, prin înființarea unor noi compartimente și dotări, conform standardelor de calitate, dar și prin reamenajarea spațiilor existente în secții cu o activitate medicală intensă. Încă de la jumătatea anului 2017 și până în prezent, au fost demarate și realizate...
Comunicat de presă   Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, la Mangalia, printr-un ceremonial militar și religios, în Piaţa Republicii din localitate. La eveniment, au participat zeci de militari ai Garnizoanei Mangalia, ofiţeri activi, în retragere şi rezervă, primarul oraşului, senatori, dar şi...
Comunicat de presă     Concertul Europa FM "Live pe Plajă" se desfăşoară în perioada 27 - 29 iulie, pe plaja dintre Saturn şi Venus, unde sunt aşteptaţi, în cele trei zile de spectacol, peste 100.000 de turişti şi localnici. Iubitorii muzicii live vor putea urmări în concert pe cei mai apreciaţi şi cunoscuţi artişti din ţară, dar şi nume sonore...
Anunţ de interes public     S.C. Enel Distribuţie Dobrogea S.A. anunţă întreruperea furnizării energiei electrice, miercuri, 9 octombrie, pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere a instalaţiilor şi reţelelor electrice, precum şi a posturilor de transformare. Furnizarea energiei electrice va fi sistată în intervalul orar 08.00-16.00, în  zona Şos. Constanţei, respectiv zona Gării C.F.R..     Mulţumim pentru înţelegere!
Comunicat de presă       Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, o amplă campanie de igienizare a străzilor și spațiilor verzi atât din oraș, cât și din stațiunile din sudul litoralului.  Pentru a întâmpina primii turiști în condiții optime, în prezent, se intervine cu lucrări de curățenie în toate cele șase stațiuni ale Mangaliei.      Acțiunile pe domeniul public vizează...
Anunț de interes public       Pentru asigurarea capacității rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, E-Distribuţie Dobrogea anunță întreruperea totală a furnizării energiei electrice, în municipiul Mangalia, vineri, 17 martie, a.c., între orele 08:30 – 16:30. Vor fi afectate locațiile hotel "Corsa" și terasa "Amicii", situate pe Aleea Teilor. 10 martie 2023
https://youtu.be/IYRsEOdOFa4 Interviul viceprimarului, Dragoş Angelescu, acordat postului Radio România Internaţional. Materialul este realizat de redactorul Serviciului Român RRI, Roxana Iorgulescu, în cadrul emisiunii: "Totul despre România", difuzat în direct pentru Europa luni, 07 august, între orele 15.05-16.00, ora României, pe frecvenţele Radio România Internaţional. Cu acest prilej, puteţi afla noutăţi despre sezonul estival 2017, dar şi despre alte evenimente importante ce vor...
Anunț de interes public      Pentru asigurarea capacității rețelei de funcționare și alimentare cu energie electrică a tuturor clienților, E-Distribuţie Dobrogea anunță întreruperea energiei electrice, miercuri, 17 mai 2023 și joi, 18 mai, între orele: 08:30–16:30, în stațiunea Olimp, la următoarele locații: Castelul de apă RAJA - 23 August, Restaurantul „Casa cu Stuf”, Domeniile „Los Colombes”, Vilele Zonă, Restaurantul...
 Comunicat de presă    Asociaţia Sportivă Municipală Callatis MG şi Consiliul Local al Primăriei municipiului Mangalia, în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Callatis Daewoo Box Club Mangalia, au organizat, în perioada 25-26mai ,două Gale Internaţionale de box. Evenimentul sportiv  s-a desfăşurat în incinta Sălii de sport a Liceului "Calatis", care a găzduit întrecerile dintre Selecţionata Francofonă...

RETELE SOCIALE

8,265FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
Translate »